La un an de la transplant, Cristi Minculescu e în Germania pentru un control medical de rutină

La un an de la transplant, Cristi Minculescu e în Germania pentru un control medical de rutină
Solistul trupei Iris, Cristi Minculescu e în Germania, la clinica din Regensburg unde a suferit o operație de transplant hepatic, în martie anul trecut, pentru un control medical de rutină, conform colegului de formație al acestuia, Nelu Dumitrescu.
Publicat: 16/02/2012, 10:05
Actualizat: 21/02/2012, 17:59

Solistul trupei Iris, Cristi Minculescu e în Germania, laclinica din Regensburg unde a suferit o operație de transplanthepatic, în martie anul trecut, pentru un control medical derutină, conform colegului de formație al acestuia, Nelu Dumitrescu.Potrivit lui Nelu Dumitrescu, respectivul control medical, care vaavea loc la Spitalul Universitar din Regensburg și va dura osăptămână, era planificat de mai mult timp.

Minculescu a fost supus, pe 24 martie 2009, unui transplanthepatic la o clinică din Germania, donatorul fiind chiar soția sa,Rodica. De la acel moment, el a mai suferit două intervențiichirurgicale. În vârstă de 50 de ani, artistul suferă de o boalăereditară, polichistică hepato-renală, moștenită de la tatăl său.Această boală se caracterizează prin apariția în ficat și rinichi aunor chisturi, care evoluează și pot duce la afectarea funcțiilororganelor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei...